Sobele de teracota ne încălzeau iernile copilăriei, mai ales după ce ne jucam în zăpadă toată ziua și veneam uzi în casă. Și ce bune erau! Că puneai lemne pe foc de două – trei ori și ținea căldura până dimineața…
Plăcile de teracotă se fac din argilă, prin ardere în cuptoare la o temperatură joasă, apoi smălțuite sau micasate, pentru a deveni impermeabile. Formele cele mai uzuale sunt de pătrat sau dreptunghi, iar cahlele de colț pot fi drepte sau rotunjite.
Ca și motive decorative, acestea sunt, în special, florale (de exemplu: laleaua), zoomorfe, antropomorfe.
Matrița în care meșterii sobari puneau placa de lut era făcută din lemn de prun, pentru că e mai rezistent și nu se îndoaie.
De asemenea, în matriță se presăra nisip sau cenușă și abia după aceea se punea placa de lut, pentru a nu se lipi. Exact ca și cu tava de copt, în care presari făină să nu se lipească aluatul.
În România, primele sobe cu cahle au apărut în secolul al XIV-lea, după care, în secolul al XVIII-lea, aveam deja multe centre meșteșugărești specializate în realizarea de cahle. În prezent, la noi în țară mai există sobe de teracotă, cele vechi fiind păstrate și adaptate pentru gaz.
La Mediaș mai există, și chiar funcționează încă, o fabrică de teracotă ce a fost înființată acum 112 ani.
Nu sunt mesaje