Menu
Evenimente

Corpul nu uită experiențele

Exceptând perioada copilăriei, cred că trăim vremuri minunate în ceea ce privește redescoperirea și experimentarea meșteșugurilor.

Mă bucur când vin la atelierele mele familii tinere preocupate să învețe să își facă pâinea în casă.
Dar ce mă surprinde tare, atât pe mine, cât și pe ele, e că de îndată ce mâinile lor ating aluatul, au revelația de a vedea că, de fapt, nu le e deloc străin acest meșteșug! Mâinile lor îl recunosc și își aduc aminte, treptat, ce au de făcut cu aluatul. De ce? Pentru că au crescut pe lângă bunici. Au văzut și au simțit, cu palmele lor mici, cum se face.

Dacă, atunci când erai copil, ai avut măcar o dată o experiență senzorială legată de pâinea de casă, corpul tău nu uită. Fii convins c-a înregistrat tot. Și vei fi surprins cât de multe amintiri faine îți poate trezi această activitate.

Și, mai mult decât atât, știți ce nu uităm?
Energia, pasiunea și naturalețea cu care bunica sau mama lucrau aluatul.
Astea se transmit cel mai puternic și le memorăm fără intenție. Iar în momentul în care, să zicem, vrem să învățăm să facem pâine, ce să vezi? Descoperim că e ceva care ne place, că parcă am mai făcut asta cândva, demult și ne conectăm cu acea parte uitată din noi.

Foto: Răzvan Voiculescu

Nu sunt mesaje

    Scrie un mesaj