Cusătura care leagă. Povestea costumului tradițional din Voșlobeni

Așa cum am aflat și din monografia “Călător pe ulițele satului Voșlobeni”, scrisă de d-nul prof. Aurel I. Vița și ajutat de fiica dumnealui, Mirela Moldovan, povestea portului traditional din Voșlobeni începe încă de pe vremea când în zonă se cultiva, pe suprafeţe destul de mari, inul şi cânepa.
Din ele, femeile obţineau firele şi ţesăturile pentru hainele familiei. Întregul proces de prelucrare era manual şi bazat pe tehnologii specifice. Toamna târziu, după ce se terminau alte lucrări ale câmpului, inul şi cânepa erau «topite» în locuri amenajate pe malul râurilor din sat. Fiecare gospodar avea amenajat pe terenuri proprii sau închiriate «topile», unde apa era deviată spre nişte mici lagune şi în care erau introduşi snopii de in sau cânepă. Erau lăsaţi acolo cca 3 – 4 săptămâni, apoi, erau scoşi din apă şi uscaţi natural. După uscare, începea prelucrarea fibrelor şi transformarea lor în fire.
Prima etapă era aceea de rupere brută a firelor textile pentru îndepărtarea primară a părţii lemnoase. Urma o nouă operaţiune de îndepărtare a părţii lemnoase, prin meliţare. Apoi, erau trecute fibrele peste un sistem de cuie dese, numit răgilă. După această etapă, fibrele puteau fi transformate în fire foarte rezistente, din care voșlobencele ţeseau pânză pentru: lenjerie de corp, de pat, costume tradiţionale, haine de lucru etc.

Costumul tradiţional al femeilor din Voșlobeni e compus din cămaşă, poale albe, catrință (cea care îndeplineşte rolul de şorţ sau fustă) din care nu lipseşte culoarea roşie. Ca alternativă la catrință, mai sunt aşa-numitele “dimineţi” (şorţ compus din două piese – faţă şi spate), caracteristice zonei Mureşului superior, ceea ce dovedeşte legătura cu locuitorii din zona Topliţei sau mai jos. Cu dimineţi era îmbrăcată d-na Țifrea, care ne-a spus că acestea sunt moştenite de la stră-stră-bunica dumneaei, adică sunt în familie de cca 200 de ani.

Sunt puţin deteriorate, însă eu continui să le păstrez cu sfinţenie, că sunt de la mama, iar mama le are de la bunica și tot așa s-au transmis. 

SANDA Țifrea

Cămăşile erau cusute cu motive florale (ex : flori de măr) şi geometrice.

Nu am avut o culoare specifică zonei. Fiecare încerca să-şi coasă cămaşă cât mai deosebit, ca să nu mai aibă alta la fel ca ea. Cele mai întâlnite culori erau albastru, negru, roşu, galben. 

SANDA Țifrea

În ocazii festive, mijlocul este strâns legat cu o baieră tricoloră sau una ţesută din lână. Talia femeilor este încinsă cu un brâu ţesut cu motive geometrice sau florale, având o lăţime destul de mare încât să fie văzut deasupra catrinței.

Femeile căsătorite au colţul catrinței ridicat pentru a se vedea poalele albe cu chenar frumos ornat cu cusătură.
Pe cap, femeile purtau o năframă având culori diferite, în funcţie de vârstă (roşu cu motive florale la fetele tinere şi maro sau negru la femeile mai în vârstă), de perioada anului, de evenimentul la care participau.
Legatul năframei se făcea sub bărbie la fete şi sub ceafă la tinerele neveste. În posturi şi la înmormântări, toate femeile îşi pun năframe negre legate sub bărbie.
În funcţie de anotimp, femeile purtau ciorapi scurţi sau peste genunchi şi pantofi cu beretă în faţă sau ghete.

Îmbrăcămintea bărbaţilor era compusă din: cămaşă ţesută din în, cânepă sau bumbac de culoare albă, având cusături a căror complexitate diferea în funcţie de timpul în care se purta.

Citește întregul articol în revista SATUL.