Decorul acestei paini e strans legat de povestea doamnei învăţătoare Pelaghia Elena Leancă, cea mai în vârstă localnică din satul Bod (judeţul Braşov). Atunci cand i-am luat interviu pentru revista SATUL, avea 98 de ani. Nascuta in Basarabia si refugiata cu familia in Oltenia, apoi mutata in Ardeal, a invatat de la mama ei sa coasa, sa croseteze, sa tricoteze, sa teasa si sa croiasca.
Aveam cinci ani când mi-a făcut mama rochiţă dintr-o cămaşă de-ale ei pe care n-o mai purta; din părţile ei bune, mi-a croit mie rochiţa. Şi aşa proceda cam toată lumea.
Sau când am plecat la orfelinat, mama şi-a descusut paltonul, a întors materialul pe cealaltă parte şi din ăla mi-a făcut mie palton, că pe atunci, nu avea lumea bani să cumpere ceva nou. Şi mai cu seamă, lumea de la sat simţea mai tare lipsa banului. De exemplu, la prăvălie ne duceam cu ouă, în loc de bani.
Şi umblam desculţi, că n-aveam cu ce ne încălţa. Primele ghete le-am avut la şapte ani, că mi le-a cumpărat mama special pentru şcoală. Şi puneam ghetele pe batistă, aşa eram de bucuroasă că le am.
Erau şi familii care luau încălţăminte pentru copiii lor, însă mama îmi croşeta din lână şi cosea la talpă piele de oaie tăbăcită, ca să nu se rupă repede.
Iarna, mama ţesea. Avea război de ţesut şi făcea covoare foarte frumoase. Se ajuta cu vecina. Mergea s-o ajute să ţeasă un covor, după care venea ea la mama s-o ajute la un covor.”
Învățătoarea Pelaghia Elena Leancă
Așadar, iată, pentru această pâine, m-am inspirat din motivele tradiționale cusute de d-na Leancă pe o altiță de ie, în anul 1935.
Nu sunt mesaje